Căluț de perete
sold out

Figurina ceramică "Căluț de perete" face parte din expoziția 'Cea mai frumoasă noapte" care a avut loc la Elite Art Gallery în perioada 7 Decembrie 2022- 7 ianuarie 2023.

Figurina se agață de perete .
Dimensiuni : 30 / 30 / 5 cm

„Pe măsură ce noaptea se apropie și contururile realității se topesc, când mă simt pe jumătate amorțită de evenimentele de peste zi, gândurile încep să alerge cu propriile forțe, lăsând cât mai departe gălăgia fără rost din spatele lor. Aproape de marginea Nopții, mă simt din ce în ce mai ușoară, mă împing confortabil în perne și las gândurile să-și aleagă drumurile.

Mai întâi trec prin locuri prin care am mai fost. Aud vorbe, râsete, discuții: „Ți-ar plăcea să ne luăm un căluț?‟ sau „Vrei să-l adoptăm pe Iliuță de la Jurilovca?‟ sau „Ai vrea să te faci regizor?‟. Mama ținea un gândac în mână și mi-l arăta cu bucurie, apoi pe Maica Domnului desenată pe un copac, sau mângâia pești în cadă. Apoi îmi arăta fricile ei , nori negri și groși se adunau deasupra casei, dar găina Lucica, care trăia în sufragerie şi mânca friptură din mâna ei făcea ca soarele să apară din nou. Mi-a povestit o dată cum ea, soră-sa şi cu maică-sa au râs cu lacrimi la înmormântarea străbunicii când au început bocitoarele să se vaite.

Apoi mă transport pe aici, mai aproape, și mă strecor printre păsări, copaci, prieteni, necunoscuți, le aud cele mai ascunse gânduri. Cu un antrenament serios, noaptea poți auzi discuții nesfârșite între o pasăre și un domn sau între un copac şi un cal, care de multe ori mă înveselesc îngrozitor de tare, de pot râde de una singură în mijlocul străzii.

Dimineața, sunt o libelulă greoaie care zboară printre cafenele și caută aroma trezirii, apoi sunt un trompetist exaltat de toate câte sunt în jurul meu, de ceea ce am de făcut și spus, apoi mi se pare că sunt un melc care visează la viteză și niciodată nu se oprește din croșetat imagini, că sunt un scenarist într-o piesă absurd-frumoasă sau o doamnă de pension cu mustață care stă într-un salon luminat cu candelabre imense şi combină povești, personaje și locuri care nu mai există.

Noi, oamenii, suntem interpreții vieții noastre, într-una dintre cele mai frumoase nopți!